Comu ci spercia a la cicala di cantari
cu stu cavurazzu chi ni fa arrimuddari?
u suli n’asciuca peddi e ossa
e ognunu pari prontu pi ghinchiri a so fossa;
un c’è gebbia e mancu mari
chi ni fa arrifriscari,
un c’è mari e mancu gebbia,
quann’è periodu di trebbia.
C’è un cavuru ca carinu aceddi morti
e p’ammucciarisi d’u suli si chiuinu tutti i porti;
purtroppu, però, su sempri presenti i genti torti:
a mala genti è sempri presenti,
a manichi curti o chi magghiuna
su sempri ddà a rumpirici i cugghiuna,
chi pantaluna o chi càvusi curti
su sempri ddà, a rumpici a minchia a tutti.
Un ci po l’afa e mancu u sciroccu
pi cu mancia e bivi a scroccu,
un ci po sciroccu e mancu afa
pi cu mancia, vivi e sbafa.
S’un fussi ca mi sentu lentu e moddu moddu,
dicissi ca ci mettu i manu d’incoddu,
s’un fussi ca mi sentu moddu e lentu lentu,
dicissi “stu ciriveddu ora u pigghiu e ci u scripentu”.
Ma sugnu onestu e bravu cristianu:
comu fazzu a darici di manu?
E allura puru ca sugnu pigghiatu di currìvu
e stu suli mi duna n’testa,
ora chi rimi pigghiu e ci u scrivu
e ci fazzu a festa,
ci dicu di luntanu quantu fannu schifu,
picchì si ci ‘ncugnu a mia mi veni u tifu.
Scriviri è parrari:
megghiu evitari
cocche corpu di testa,
ca poi macari u sbirru,
ca u pani si l’av’a a buscari,
a fa lesta lesta:
a chiddi i fa continuari a sbutriari
e a mia m’arresta!